„Poezia faţă cu noile media”, „O felie de poezie” şi Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, în cadrul Zilei Mondiale a Poeziei
Miercuri, 21 martie 2012, asociațiile EURO CULTURART și OPEN ART
organizează, pentru prima dată în România, trei evenimente dedicate
Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel,
sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda
Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting
literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă
„Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a
Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2.
Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România
Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia
Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii
Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din
Bucureşti. Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia
Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului
Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista
Cultura şi www.agentiadecarte.ro .
În cadrul evenimentului va fi lansată şi antologia “Ziua Mondială a
Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, ediţia 2012, Editura
Tracus Arte. 43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite
(Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Crista Bilciu,
Andrei Bodiu, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Dan Mircea Cipariu, Denisa
Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă,
Rodian Drăgoi, Teodor Dună, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Mugur Grosu,
Florin Iaru, Augustin Ioan, Nora Iuga, Viorel Lică, Iolanda Malamen,
Iulia Militaru, Ion Mureşan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop,
Bogdan O. Popescu, Nicoale Prelipceanu, Liubiţa Raichici, Livia Roşca,
Andra Rotaru, Santha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany,
Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban,
Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia)
vor susţinut câte un recital, într-un dialog muzical cu rafinaţi
interpreţi şi compozitori de jazz şi blues: Berti Barbera, Mike Godoroja
& Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia
Trohin.
În cadrul programului Ziua Mondială a Poeziei din 21 martie 2012, vor avea loc următoarele evenimente:
Dezbaterea„Poezia faţă cu noile media”, de la ora 15.00, în Rotonda
Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Invitaţi: Crista
Bilciu, Teodor Dună, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Livia Roșca, Octavian
Soviany, Adrian Suciu; Moderatori: Cosmin Perţa şi Andra Rotaru.
Mitingul literar „O felie de poezie”, de la ora 17:00, în foaierul
Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Invitaţi:
Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci,
Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan
Dincă, Rodian Drăgoi, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Augustin Ioan,
Viorel Lică, Iolanda Malamen, Andrei Novac, Nicolae Prelipceanu,
Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Pavel
Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia. Invitaţi speciali: cvartetul
“Bella Musica” (Gianina Meragiu – vioara I-a; Mirela Dranga – vioara a
II-a; Claudia Carapancea – violă; Olivia Beiu – violoncel). Amfitrioni:
Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Horia Gârbea. La finalul
mitingului poetic “O felie de poezie”, vor fi oferite publicului 21 de
torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi contemporani
care, dacă n-ar fi plecat prea devreme dintre noi, s-ar fi aflat şi ei
la eveniment: Adi Cusin, Leonid Dimov, Ion Drăgănoiu, Aurel Dumitraşcu,
Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Dan
Laurenţiu, Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Cristian
Popescu, Marius Robescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica,
Ion Stratan, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Ion Zubaşcu.Viziunea grafică a
torturilor poetice îi aparține artistului vizual Mihai Zgondoiu și
realizarea acestora Casei Lică (B-dul Decebal nr. 5, Bucureşti).
Imaginile folosite pentru realizarea celor 21 de torturi inscripţionate
au fost oferite de fotograful Ion Cucu şi de arhiva MNLR.
A patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz ,în studiourile
TVR 2, de la ora 19:00. Invitaţi: Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Florin
Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Liubița
Raichici, Sántha Attila, Eugen Suciu, precum şi muzicienii Berti
Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu,
Mircea Tiberian, Nadia Trohin. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike
Godoroja, Florian Lungu.
Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei
POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO
CULTURART, şi de Ioan CRISTESCU, iniţiatorul Serilor de Literatură şi
Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).
Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu
Art director: Mihai Zgondoiu
Producător executiv: Andra Rotaru
Consilier artistic: Anamaria Spătaru, Alina Molodovan
PR& Comunicare: Dorina Cioplea, Gabriela Mareş, Ștefania Coșovei
Organizatori: Asociația EURO CULTURART și Asociația OPEN ART
Coorganizatori: Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din
România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul
Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de
Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
Parteneri media: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu