Radio Club Cronopedia un radio de cultura

miercuri, 14 martie 2012

Romanul „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, lansat în Polonia

Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează în perioada 14-16 martie 2012, două evenimente de promovare a romanului “Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, recent publicat în Polonia. Primul va avea loc la Cracovia, în prezenţa autoarei şi traducătorului cărţii, al doilea la Poznań. “Dimineaţă pierdută” (Stracony poranek) este primul volum al autoarei publicat în Polonia. Pregătit de Editura WAB din Varşovia, el a apărut pe piaţa poloneză la 25 ianuarie 2012, în prestigioasa serie „Don Kichot i Sancho Panza”. Traducerea în limba polonă îi aparţine lui Tomasz Klimkowski, cadru didactic la Catedra de Limba Română a Universităţii „Adam Mickiewicz” din Poznań.

Lansările vor avea următorul program:
14 martie, ora 18.00, la cafeneaua-club Cafe Szafe din Cracovia, un spaţiu dedicat cărţilor, manageriat şi animat de cuplul de scriitori Łukasz Dębski şi Anna Kaszuba-Dębska. Moderatorul întâlnirii va fi doamna Małgorzata I. Niemczyńska, jurnalistă la Departamentul Cultură al prestigiosului cotidian „Gazeta Wyborcza”, autoarea unor studii literare foarte apreciate;
16 martie, ora 18.00, la librăria Bookarest din Poznań, important spaţiu de lansări şi dezbateri pe tema literaturii. Moderator va fi doamna Kinga Junkiert.
Miercuri, 14 martie, doamna Gabriela Adameşteanu va avea o serie de întâniri cu jurnalişti şi edituri la Cracovia.
“Dimineaţă pierdută” este al doilea roman al scriitoarei, jurnalistei şi traducătoarei Gabriela Adameşteanu, publicat în România în 1984. Dintre operele scrise într-o primă fază de creaţie mai putem aminti romanul “Drumul egal al fiecărei zile” (1975) şi povestirile “Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă” (1979) şi “Vara-primăvara” (1989). În 1991 Gabriela Adameşteanu a preluat, ca redactor-şef, revista „22” a Grupului pentru Dialog Social. În prezent este redactor-şef al suplimentului „Bucureştiul cultural”. Din 2005, când “Dimineaţă pierdută” a fost publicată la Editura Gallimard, scrierile sale au fost traduse la edituri importante din Franţa, Spania, Statele Unite, Italia, Ungaria, Israel, Germania, Bulgaria, Rusia, Estonia, Polonia, Olanda. În 2008, Editura Polirom a iniţiat seria „Opere. Gabriela Adameşteanu”, din care au apărut până în prezent primele două volume. La aceeaşi editură, Gabriela Adameşteanu a publicat în 2003 romanul “Întâlnirea”, iar în 2010 romanul “Provizorat” (ediţia a II-a în 2011), premiat în acelaşi an cu Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural.

Ziua Mondială a Poeziei, România, 2012

„Poezia faţă cu noile media”, „O felie de poezie” şi Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, în cadrul Zilei Mondiale a Poeziei
Miercuri, 21 martie 2012, asociațiile EURO CULTURART și OPEN ART organizează, pentru prima dată în România, trei evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel, sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro .
În cadrul evenimentului va fi lansată şi antologia “Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, ediţia 2012, Editura Tracus Arte. 43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite (Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Crista Bilciu, Andrei Bodiu, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Teodor Dună, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, Nora Iuga, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Iulia Militaru, Ion Mureşan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicoale Prelipceanu, Liubiţa Raichici, Livia Roşca, Andra Rotaru, Santha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia) vor susţinut câte un recital, într-un dialog muzical cu rafinaţi interpreţi şi compozitori de jazz şi blues: Berti Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin.
În cadrul programului Ziua Mondială a Poeziei din 21 martie 2012, vor avea loc următoarele evenimente:
Dezbaterea„Poezia faţă cu noile media”, de la ora 15.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Invitaţi: Crista Bilciu, Teodor Dună, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Livia Roșca, Octavian Soviany, Adrian Suciu; Moderatori: Cosmin Perţa şi Andra Rotaru.
Mitingul literar „O felie de poezie”, de la ora 17:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Invitaţi: Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Augustin Ioan, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Andrei Novac, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia. Invitaţi speciali: cvartetul “Bella Musica” (Gianina Meragiu – vioara I-a; Mirela Dranga – vioara a II-a; Claudia Carapancea – violă; Olivia Beiu – violoncel). Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Horia Gârbea. La finalul mitingului poetic “O felie de poezie”, vor fi oferite publicului 21 de torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi contemporani care, dacă n-ar fi plecat prea devreme dintre noi, s-ar fi aflat şi ei la eveniment: Adi Cusin, Leonid Dimov, Ion Drăgănoiu, Aurel Dumitraşcu, Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Dan Laurenţiu, Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Cristian Popescu, Marius Robescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Stratan, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Ion Zubaşcu.Viziunea grafică a torturilor poetice îi aparține artistului vizual Mihai Zgondoiu și realizarea acestora Casei Lică (B-dul Decebal nr. 5, Bucureşti). Imaginile folosite pentru realizarea celor 21 de torturi inscripţionate au fost oferite de fotograful Ion Cucu şi de arhiva MNLR.
A patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz ,în studiourile TVR 2, de la ora 19:00. Invitaţi: Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Liubița Raichici, Sántha Attila, Eugen Suciu, precum şi muzicienii Berti Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja, Florian Lungu.
Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi de Ioan CRISTESCU, iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).
Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu
Art director: Mihai Zgondoiu
Producător executiv: Andra Rotaru
Consilier artistic: Anamaria Spătaru, Alina Molodovan
PR& Comunicare: Dorina Cioplea, Gabriela Mareş, Ștefania Coșovei
Organizatori: Asociația EURO CULTURART și Asociația OPEN ART
Coorganizatori: Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
Parteneri media: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro

sâmbătă, 25 februarie 2012

Recenzie realizată antologiei “Artă sfâşiată”( 73 de poeţi contemporani) – Valentina Becart

ARTĂ SFÂŞIATĂ – sau erupţia spiritului.
de Valentina Becart

O a treia antologie de poezie semnată de Valentina Becart, de data asta mai amplă, vine să ofere cititorului de rând un mănunchi de stihuri smulse din preaplinul semenilor care, în pofida atâtor tracasări cotidiene, reuşesc să-şi disece sinele şi să aştearnă pe hârtie fărâme dintr-o gândire neîngrădită de prejudecăţi şi precepte.
Aici stă, credem, şi explicaţia titlului, autoarea, sensibilă poetă la rându-i, intunind în fiece autor un ego ce încearcă să se detaşeze de o realitate incomodă, oferindu-ne o altă faţă a personalităţii lor. De altfel, unii dintre autori se integrează total titlului mărturisindu-şi dorinţa de a se retrage din sfera actualităţii, abandonându-se scrisului:
“… şi uite aşa scap, mereu scap, / cu foaia de hârtie purtând dovada supremă / … /
şi-n loc de-o foaie albă de hârtie / voi agăţa altceva: o scrisoare de dragoste, o bancnotă sau o factură,/ … / uitând că încă-s în viaţă” (Andrei Velea – despre poem pe ţărmul atlantidei).
Şi Any Drăgoianu ţinteşte să treacă dintr-un vis într-altul (Ultimul vis), dar şi foarte tânărul Emanuel Doru Iconar încearcă să-şi descrie un “vis interior” căci, altminteri, s-ar simţi ca o “floare efemeră”. Mai răzvrătit, Cornel C. Costea propune iubitei plecarea spre alte tărâmuri simţind că “vremuri grele” şi “viscole grozave” le vor strivi speranţele. (Hai, să plecăm, iubito …)
Modestă ca-ntotdeauna, autoarea se retrage în umbră asumându-şi doar rolul de editor la prima vedere, dovedindu-se în final un coordonator meticulos, adunând cu grijă versuri grăitoare. Desigur, o recenzie rotundă nu e chiar simplu de alcătuit, cutezătorul aflându-se în faţa unor piese de puzzle fără a deţine, însă, modelul iniţial. O oarece schiţă poate fi detectată din lecturarea atentă a CV- urilor, fiecare autor definindu-se prin formaţia intelectuală şi prin păstrarea unor tendinţe regionale, deoarece natura şi obiceiurile locurilor se străvăd printre rânduri. În rest, rămâne iscusinţa recenzorului de a găsi teme, motive, idei, viziuni şi puncte comune care îi vor apropia pe cei incluşi în antologie,
ajungându-se în final la conturarea unui tablou virtual.
Câţiva dintre cei 73 de poeţi ne sunt cunoscuţi din antologia anterioară 55 poeţi contemporani (pagini alese). Astfel nume precum Alexa Gavril Bâle, Bianca Marcovici, Emanuel Doru Iconar, Iulia Ralia, Cezarina Adamescu, Elena Păduraru, Ioachim Boris (Costel Geană), Viorel Muha, Mariana Rogoz Stratulat, Delia Stăniloiu, Valentin Văran, Eleonora Stamate ne-au dezvăluit câteva dintre căutările lor anterioare, dar cei mai mulţi apar pentru prima dată într-o antologie semnată de Valentina Becart, fără ca vârsta, profesia sau ţinutul din care provin sau îşi desfăşoară activitatea să devină impedimente în devoalarea sentimentelor atât de fireşti fiinţei umane. Bianca Marcovici, Anni-Lorei Mainka, Mihaela Claudia Condrat, Valeriu Cercel sau Adrian Grauenfels sunt doar câţiva dintre cei care, de pe meleaguri străine, trimit versuri sensibile, transmiţându-ne nostalgia locului unde
s-au născut şi au trăit un timp.
Tema principală a volumului o constituie, bineînţeles, iubirea, ea fiind sentimentul care uneşte şi care ar trebui să domine în lume. Exprimată fie în vers clasic, fie în vers alb, iubirea, sub toate formele ei, inundă paginile antologiei. Un parfum patriarhal, cu accente nostalgice, se desprinde din versurile Annei-Lorei Mainka, Valeriu Cercel, Sorin Olariu, Menuţ Maximilian, Mircea Dorin Istrate, Ioan Grigoraş, Marcel Vişa sau ale Crinei Albu. Evocarea părinţilor, a casei părinteşti, a locurilor natale vădeşte o puternică dragoste faţă de ţară, de neam, de limbă. Aici s-ar putea încadra şi poeziile semnate de către Lenuş Lungu, Costin David (Mioriţa, Naiul lui Pan) dar şi cele ale Mihaelei Claudia Condrat care, deşi departe de ţară, omagiază opera brâncuşiană prin rânduri sensibile cu atât mai meritorii cu cât recunoştinţa concetăţenilor se dovedeşte ingrată, casa memorială a sculptorului din Hobiţa fiind de curând vandalizată şi devastată.
Primul fior al iubirii juvenile simţit în poezia Florinei Dinu e urmat de adevărate imnuri închinate iubirii mature, depline, evidentă în stihurile lui Ion Buciuman:
“aud iubire-n zumzetul din floare / aud iubire-n fiecare boare
aud iubire-n bobul care moare / aud iubire-n vara viitoare” (aud iubire), ale Mărioarei Vişan, Elenei Păduraru, Bombonicăi Curelciuc, Maiei Rizescu sau Niculai Şorea. Uneori acelaşi sentiment atinge idolatrizarea ca în cazul lui Viorel Croitoru:
“Mi-alunecă privirea pe curbele-i feline, / Pe formele ce-alintă simţirea de bărbat,
Le-aş săruta dar somnul o prinde-atât de bine! / Că nu mă-ndur să-l tulbur nici c-un mângâiat…”.
De aici, însă, până la dezamăgire nu-i decât un pas şi de aceea multe pagini ale antologiei conţin în ele nostalgia unei iubiri trecute, durerea unor cuvinte calpe, rănirea eului de bisturiul ascuţit al trădării. Elocvente din acest punct de vedere sunt versurile semnate de Marilena Velicu, Delia Stăniloiu, Gelu Dragoş, Lucreţia Ionescu Buiciuc, Ion Gheorghiţă (Ion Caesarion), Violeta Petre:
“Covor de galben a acoperit pământul; Sunt gândurile mele ce le-am strâns
În fiecare noape albă-n care-am plâns / Minciuna ce ţi-a schilodit jalnic cuvântul.”
(Scrisoare pe o frunză-nsingurată).
Ca toate celelalte sentimente, iubirea – noţiune abstractă – capătă conotaţii neaşteptate, eul liric definindu-şi trăirile în sintagme inedite. Frământările lăuntrice sunt alăturate, de cele mai multe ori, de schimbări ale regnului vegetal în funcţie de anotimp. Am plecat fără să spun frunzelor, toamna din gânduri de Valentin Văran, Spre o dimineaţă de toamnă, Nu te uita înapoi de Viorel Muha, sunt doar câteva dintre poeziile în care îndoiala şi singurătatea sunt asociate anotimpului galben. Şi pentru Crina Colice iubirea trecută e asemănată unei toamne cenuşii, cu picuri de ploaie ca lacrimi ale singurătăţii, în timp ce pentru Iulia Ralia iubirea e “ca o lamă dimineaţa prea devreme” ce taie “înroşind apa”. De multe ori, însă, dezamăgirea e camuflată, încât lectorul o depistează cu greu ca-n poeziile Aureliei Elena Matei (Frânturi de toamnă) sau în cele ale lui Ionel Marin care încearcă de a se scutura de frământările ce-i întunecă eul, estompându-i lumina zilei, ducând la spulberarea odihnei.
În veşnică luptă cu timpul – categorie filosofică importantă – iubirea încearcă să se impună, cei mai mulţi dintre autori căutând o conciliere între cele două coordonate. Cum iubirea înseamnă viaţă, trecerea timpului duce către apusul ei şi, aflaţi între cele “două nopţi” – naşterea şi moartea -, poeţii antologiei speră în eternitatea versurilor lor, în încrustarea gândului pe foaia de hârtie. Cercetându-şi şi sinele, dezvăluindu-şi frământările şi îndoielile, Maria Rogoz Stratulat se autocaracterizează printr-un singur vers realizând un portret spiritual de excepţie: “Sunt vis? Sunt dor, sau chiar o lumânare?” (Aş vrea să fiu …).
O prezenţă aparte o constituie şi poezia Anei Irina Iorga, un poet filosof conştient de neputinţa atingerii absolutului, temă constantă în opera sa, cunoscută lectorului din Poemele Iairei. Poeta alege smerenia cu gingăşia şi inocenţa unei făpturi alese, Autoportretul realizat dintr-un catren definind-o pe deplin:
“Sunt eu o notă, în cântul Tău, Iubite, / Către urechea lumii prea grăbite?
Sau sunt cântarea însăşi, de gura Ta rostită, / A fi, spre desfătare, o taină zugrăvită?”
În aceeaşi tonalitate, printr-o versificaţie de prim rang, Florin Ionel Cernat ne oferă o oglindă a spiritului său neliniştit, comunicând nu numai încercările de a le înlătura, dar şi dorinţa de a se sacrifica pentru a le înţelege rostul. Dincolo de metalimbajul, care cere o lecturare atentă, ni se relevă un ego pios, smerit, fericit să accepte binecuvântarea divină:
“Gheizerul din suflet mi-a răsărit pe buze, / Părinte mă priveşte! Sunt fără de veşmânt …
Cu vişini şi agrişe, cu iarbă şi cu frunze, / şi îmi îndreaptă rostul iubirii spre Pământ” (Andromeda).
Şi la Cezarina Adamescu, dar şi la Carmen Mariana Zaniciuc întâlnim o atitudine asemănătoare, iubirea de semeni contopindu-se cu cea faţă de divinitate, forţă spre care poetele se îndreaptă cu credinţa întru mântuire: “Numai iubind / sunt pentru toate imună” (Tărâm fără umbre);
“În vremuri ce nu au timp / A Ta chemare o simt
Ca pe o dulce îmbrăţişare / A vremurilor noastre” (În vremuri ce nu au timp).
Într-un limbaj ce-l apropie de Geo Bogza sau Emil Botta, Valentin Marika îşi mărturiseşte şi el îndoielile şi temerile simţindu-se pândit de forţe necunoscute. Încercarea de a le explica îl apropie de aceeaşi neputinţă de a atinge absolutul. Conştient de condiţia sa de muritor, Nicolae Vălăreanu Sârbu şi-ar dori ca propriile-i mâini să capete contur de aripi pentru a-şi domina temerile. Concluzia este însă dezolantă, poetul simţindu-se “ca o pasăre adormită pe cablu / deasupra fluviului” (Mâinile, contur de aripi). Neputinţa de a atinge absolutul, încercarea zadarnică de a se lupta cu timpul, o regăsim şi în poezia intelectualizată, cu o uşoară tentă de răzvrătire, a Victoriei Milescu.
Îngemănată cu tema iubirii apare natura, volumul oferindu-ne pasteluri încântătoare, minunate imagini ce pot anima penelul celui mai exigent pictor. Primăvara şi vara, ca anotimpuri ale vegetaţiei abundente, sunt mai des cântate de poeţi, ele aducând o notă de optimism şi speranţa reînvierii a tot ce-a fost uscat în natură sau în propriul eu liric. Ca şi altădată, Ioachim Boris impresionează printr-un superb tablou al primăverii, un peisaj edenic plin de culoare, lumină şi muzicalitate (Cântecul primăverii). La fel de expresiv apare şi tabloul din Ireală, poezie semnată de Mircea Marcel Petcu, prin descrierea unei zile de vară până la lăsarea nopţii. Vara, personificată
într-o fecioară cu “buze roşii, cărnoase” se lasă atrasă de un “soare de foc” cu străluminări de aur, înconjurat de mantia ireal de albastră a cerului care devine, pe parcurs, vioriu odată cu lăsarea nopţii şi ivirea astrului selenar ce va arginta peisajul, adăugându-i mister şi farmec deosebit. Gheroghiţa Durlan se retrage şi ea sub “un cer senin, înalt”, adormind între ierburi, simţind în suflet măreţia naturii precum odinioară Coşbuc în poezia Vara, “mântuită” astfel de păcatul de a trăi într-o “lume aflată în plină isterie”. Aceeaşi spontaneitate şi suavitate o întâlnim şi în poeziile Georgetei Olteanu (Pastel de primăvară, Splendori în iarbă, Parfum de toamnă), ale Răduţei Vasiloschi dar şi în pastelul intitulat Luna aparţinând Floarei Cărbune, versuri odihnitoare şi calme debordând de optimism şi speranţă.
Anotimpurile mai reci, toamna şi iarna, nu sunt nici ele uitate, fiind asociate dezamăgirilor de tot felul, iubirilor trecute sau impasurilor zilnice ca în paginile Elenei Păduraru (Chipul toamnei) sau în poezia lui Florin Constantin Stratulat (Un pui de toamnă). Deşi clasată ca o poezie de dragoste (Dacă te-am pierdut, îmi cer iertare), versurile lui Ion Vanghele compun un peisaj al apusului, cu o casă albă sub razele lunii ce-nlănţuie arborii “cu hamuri de-agint”, un peisaj static, încremenit, ce va prinde viaţă odată cu venirea primăverii (probabil, revenirea iubitei), când mugurii prunului vor da în floare. Elemente de pastel se resimt şi în versurile lui Caraşca Tănase (Elegie de iarnă) în care prinde contur descrierea fragmentată a Tomisului, un peisaj marin în culori de alb, gri-albastru.
În toate aceste tablouri sinestezia e la ea acasă. Dacă la Ioachim Boris, Mircea Marcel Petcu sau Alexa Gavril Bâle cromatica e mai intensă (galben, mov, roşu, albastru, verde) în cele mai multe primează culorile regale de gri, gri-albastru, verde, arămiu.
“… Aş vrea să te duc undeva departe / unde iarba e când verde / când albastră
şi cerul e uneori albastru / alteori verde … senin de un verde crud”, este dorinţa lui George Ioniţă de a-i oferi iubitei un refugiu în faţa banalităţilor diurne, în timp ce Vasile Popovici îşi caută iubita în nopţi albastre, în roua transparentă a dimineţii, aceasta transformându-se, pentru o clipă, în curcubeu (Vremelnic …). Şi dacă ochiul lectorului e încântat de atâtea nuanţe, de aburii calzi ce se ridică precum “fuioare” din pământul reavăn, olfacţia e şi ea incitată de parfumul liliacului, al florilor de prun, de câmp, în timp ce auzul surprinde ciripitul păsărilor şi murmurul frunzelor. Tatiana Scurtu adaugă şi senzaţia tactilă, căci “pământul cu miros de cozonac” rodeşte “petale de catifea şi ruj”. De altfel, poeta realizează peisaje picturale chiar dacă în esenţă se simt frământări lăuntrice (Norii cresc în pântecele serii). Realizarea acestor sinestezii la care se adugă şi prezenţa refrenului, a
laitmotiv-ului ce dă muzicalitate textului, mai evident în versurile Irinei Lucia Mihalca, aminteşte de poezia simboliştilor care, dincolo de aceste corespondenţe între simţuri, dincolo de muzicalitatea interioară, strecurau realităţi sociale exprimate prin stări incerte, difuze, remarcate cu uşurinţă şi în antologia de faţă.
În afara pastelului, lectorul descoperă cu plăcere şi uzitarea altor specii literare, autoarea antologiei dovedind pricepere în alcătuirea unei astfel de lucrări. Aşa se face că în paginile ce-l reprezintă pe Dorel Mihai Gaftoneanu parodia se îmbină cu satira şi pamfletul. Întâlnim aici aluzii transparente cu iz de satiră eminesciană. Pe lângă ironizarea unor situaţii economico-sociale, (Cu toţii suntem pe Titanic), condiţia poetului în societate este consemnată cu amărăciune şi umor:
“Vai de biet de el, poetul, doar atât i-a mai rămas / Să se sature …cu versuri, “maidanezul” de pripas!
La idei, cu ochii-n patru, “încordat” precum un arc,
Cont în bancă, da, desigur … dar vorbim de cea din parc!” (Rămâne între … doi).
Poeziile cu formă fixă dau savoare antologiei. Viorel Gongu realizează sonete şi glose cu multă uşurinţă şi iscusinţă, poetul dovedindu-se un virtuoz. Şi haiku-ul e bine reprezentat de Mihai Cucereavii şi de Costin David, deşi la cel din urmă s-ar impune nişte explicaţii. Haiku-ul , specie tradiţională japoneză, e o poezie cu formă fixă formată din 17 silabe distribuite aleatoriu în trei versuri având, bineînţeles, un titlu. Dacă Mihai Cucereavii respectă întru totul modelul împrumutat din ţara de baştină, Costin David însumează o suită de versuri tip haiku sub acelaşi titlu (Anotimpuri, Vremea). Poate e o nouă formulare a haiku-ului pe tărâm românesc, dar, personal, consider că o poezie cu formă fixă trebuie să respecte întocmai regulile iniţiale. Nici specia poemului propriu-zis nu lipseşte, Mariana Bendou oferindu-ne prin Zamolxis un exemplu edificator.
Deşi reduse ca număr – având în vedere cei 73 de autori – poeziile alese de Valentina Becart sunt suficiente pentru a pune în lumină personalitatea creatorilor, multe dintre poeziile publicate dovedindu-se adevărate crezuri artistice, profesiuni de credinţă. Într-o tonalitate şi un ritm ce aminteşte de cel al lui Ion Barbu din Umanitate, Răzvan Duncan, încorsetat de haina raţiunii, se “umanizează” şi el, se încălzeşte prin gingăşia Poeziei:
“Uraaaa! / … / am fisurat monotonia, / Umblă matematica-n cârje,
Intrată în copacul de esenţă tare, POEZIA!” (Hei, tu, casă de vacanţă, trup al meu).
La rândul său Ileana Popescu Bâldea consideră scriitura o datorie faţă de sine, faţă de copilăria şi amintirile sale, faţă de cei ce vor urma, mărturisindu-şi astfel încrederea în statornicia versului precum altă dată Nichita Stănescu: ” între ape numai ea era pământ”. Şi în versurile lui Olimpiu Vladimirov ne întâlnim cu o afirmaţie crez artistic, poetul asemănându-se cu un munte din care se rostogolesc vise, idei ce vor deveni nisipul în care, cine va şti s-o facă, va găsi un adevărat aur (Asemănare). Deşi puternic metaforizat, limbajul lui Olimpiu Vladimirov lasă să se străvadă efortul poetului de a nu trudi în zadar. Şi Cristian Hărnău îşi dezvăluie încrederea în puterea cuvântului pe care-l slujeşte: “Cuvintele mele desfac muguri şi răni / … /
Cuvintele mele pribegesc prin păduri după comori / … /
Comorile mele aprind lumânări” (Cuvintele mele).
Poezia Destin, semnată de Eleonora Stamate, se constituie şi ea într-un crez artistic, căci poeta îşi simte încrustate-n palmă cuvintele pe care le “scormoneşte” stingheră, mirată, dar şi entuziasmată găsind, prin interemediul lor, calea spre a cânta iubirea şi natura. Amintind de crezul artistic arghezian, Romita Mălina Constantin afirmă şi ea că-şi rotunjeşte un cuvânt până-l simte dansând (dincolo de cuvinte, eu).
Dacă tematica antologiei ne apare destul de unitară, modaltăţile de exprimare, prozodia, fac diferenţa între atâtea personalităţi creative. Versurile lungi şi ample din paginile lui Dorel Mihai Gaftoneanu alternează cu cele foarte scurte ale Maiei Rizescu, compuse doar dintr-un singur cuvânt, fie el şi o simplă prepoziţie (ca să luăm doar un singur exemplu). Metalimbajul din poeziile lui Florin Ionel Cernat, Victoria Milescu, Constantin Marafet fuzionează cu metaforele sensibile şi senine din versurile semnate de Ioachim Boris, Violetta Petre, Niculai Şorea, în timp ce rima clasică se îmbină cu versul alb chiar în paginile aceluiaşi autor. Impresionează în poezia lui Constantin Marafet uzitarea cu destoinicie a ingambamentului:
“Las visului tulpina şi umbra înşelată, / ca mâine şi sicriul îşi ia din dor rugina
Din dorul de albastru din marginea curbată / a bolţilor. / … /” (Imoralis).
În finalul antologiei, în loc de semnătură, Valentina Becart îşi defineşte şi ea versul ca un “cântec de sirenă” ce cheamă în adâncuri pentru ca lectorul să descopere perla închisă în cuvinte ce nu-şi dezvăluie “cu uşurinţă strălucirea”. Şi, într-adevăr, poezia Valentinei Becart se constituie într-o călătorie în labirintul liric, tematica fiind eterogenă, poeta voindu-se, astfel, un fel de homo cosmicus, dorind să cuprindă în versurile sale întreg universul, schimbând cu uşurinţă registrul sentimentelor. Aşa se explică tonalitatea şi atitudinea abordată: când veselă, când tristă, când suavă, când dură, când liniştită şi calmă, când vulcanică şi iritată. De altfel, chiar uşurinţa de a realiza o astfel de lucrare (această antologie) ne-o recomandă ca pe o temerară care încearcă să coordoneze viaţa culturală într-o epocă atât de ciopârţită de o multitudine de concepţii, prejudecăţi şi preocupări, în care politicul se implică cu obstinaţie.
Astfel, încet, piesele de puzzle s-au aranjat într-un tablou aparţinând artei fractale, strălucitor, colorat şi stilizat, demn de a stârni invidia unuia dintre urmaşii lui Jackson Pollock, exponent al expresionismului abstract, primul care a reuşit să realizeze un fractal pe pânză. În antologia de faţă se observă aceeaşi întretăiere a culorilor, dar şi a sunetelor într-o ameţitoare mişcare spaţială, angajând relaţii armonice, noţiunea de catharsis fiind evidentă, lectorul încercând emoţii diverse.
Pentru trudnica sa strădanie, pentru meticulozitatea evidentă, poeţii antologiei aduc, cu siguranţă, mulţumiri Valentinei Becart, aceasta oferindu-le prilejul de a le eterniza eforturile. Însăşi semnatara acestor rânduri închină tuturor două catrene, menite să întărească intenţia autoarei:
O stea ne-a anunţat că te vei naşte. // Abia târziu să-ţi aminteşti
Păstrează-i tainica lumină, // de moartea ce-aşteaptă pândind;
urcând cu sârg pe-al vieţii val, // căci tu-nvăţat să tot munceşti,
fără să ştii de-i noapte sau e ziuă. // vei trece într-altă STEA, reînviind.
(Epitaf pentru un artist)
Prof. Cella Negoiescu
( poet, pictor )

Comemorarea unui an de la dispariţia arheologului Mihai Irimia

Vineri, 24 februarie 2012, renumitul arheolog prof.univ.dr.Mihai Irimia a fost comemorat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (MINAC) de către familie, foşti colegi, prieteni, studenţi dar şi de către toţi cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat valoarea de mare cercetător în arheologia şi istoria dobrogeană.
Evenimentul omagial s-a ţinut în sala „Mircea cel Bătrân” a instituţiei de cultură, locul unde profesorul Irimia şi-a desfăşurat activitatea de arheolog şi a învăţat din tainele acestei meserii. Dintre cei prezenţi la ceremonia religioasă oficiată chiar de un fost student al profesorului Mihai Irimia, au fost invitaţi care şi-au exprimat liber gândurile, amintirile, experienţele dar şi bucuriile petrecute alături de cel care a fost supranumit „părintele preistoriei dobrogene”.
În deschiderea evenimentului comemorativ a luat cuvântul directorul Muzeului de Istorie din Constanţa dr. Gabriel Custurea „Suntem aici pentru a comemora astăzi (n.r.24 februarie 2012) pe colegul, prietenul, profesorul, cercetătorul Mihai Irimia. Se împlineşte peste câteva zile un an de când a trecut în nefiinţă. Aşa cum o viaţă întreagă şi-a petrecut-o aici printre noi, am dorit să-l omagiem, să-l pomenim împreună. Au fost studenţi, colegi, colaboratori şi tot felul de oameni care l-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au iubit. Este o viaţă întreagă adunată în câteva imagini, petrecută şi dedicată ca arheolog, apoi ca profesor la Facultatea de Istorie şi Arheologie, cum se numea pe atunci, din cadrul Universităţii „Ovidius”, a evocat dr.Gabriel Custurea.
Rând pe rând au vorbit şi alţi foşti colegi care şi-au amintit cu drag şi emoţie în suflet momente din viaţa profesională a arheologului Mihai Irimia. Printre aceste persoane s-au numărat directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), Crişan Muşeţeanu, arheologul MNIR Gheorghe Trohani, specialistul MINAC Gheorghe Papuc, directorul Muzeului de Artă Constanţa, dr. Doina Păuleanu, Anca Ganciu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi profesorul pensionar Vasile Georgescu din Techirghiol. După toate aceste evocări a urmat slujba religioasă oficiată în astfel de ocazii. De asemenea în memoria sa, foştii colegii de la MINAC i-au dedicat o expoziţie foto-documentară, în cadrul căreia sunt surprinse cele două laturi ale specialistului în istorie veche – Arheologul şi Profesorul  Reamintim faptul că Mihai Irimia a trecut la cele veşnice în noaptea de 25/26 februarie 2011, la vârsta de 69 de ani, în urma unui accident vascular.
Mihai Irimia, personalitate marcantă a cercetării arheologice şi istorice dobrogene, s-a născut la 25 octombrie 1942 în com. Urecheni, jud. Neamţ. Între anii 1960-1965 a absolvit cursurile Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie şi Filozofie, specializarea Istorie. Ca student a participat pe şantierele arheologice de la Târpeşti (jud. Neamţ), Gârbovăţ (jud. Galaţi), Stânceşti (jud. Botoşani) şi Cucuteni „Cetăţuie” – jud. Iaşi, unde a avut ca îndrumători nume consacrate în arheologia românească. La terminarea facultăţii a fost angajat la Muzeul de Arheologie Constanţa, unde s-a dedicat trup şi suflet profesiei şi instituţiei, în perioada 1965-1992. În tot acest timp s-a specializat în istorie veche şi arheologie, îndeosebi epoca metalelor. După obţinerea titlului de doctor, în 1985, ajunge să publice trei cărţi şi peste 100 de studii ştiinţifice în reviste prestigioase din ţară şi din străinătate. Perfecţionist cu sine imprimă celor din jur aceeaşi atitudine de înalt profesionalism. A participat la peste 150 de conferinţe şi comunicări ştiinţifice în ţară şi în străinătate. În perioada 1979-1990 a ocupat funcţia de director adjunct al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, devenind, apoi, între 1990-1992, director al acestei instituţii. Din anul 1992 şi-a asumat rolul de ctitor de şcoală superioară, conf. univ. dr. Mihai Irimia fiind responsabilul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Ovidius” Constanţa, ca Şef de Catedră (1992-1995). În timpul mandatului său de decan (1994-2004), Facultatea de Istorie constănţeană obţine calitatea de Organizatoare de Doctorat. În anul 2004 a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul “Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer.

Mircea Eliade omagiat de primăria oraşului Techirghiol


Astăzi, 25 februarie 2012, începând cu ora 11:00, Primăria Techirghiol şi Biblioteca Orăşenească Techirghiol, în parteneriat cu Ateneul Dobrogeţia, organizează simpozionul intitulat „Mircea Eliade şi Techirghiol. Omagiu scriitorului şi omului de ştiinţă român la 105 ani de la naştere”. Manifestarea se va desfăşura în sediul Bibliotecii Orăşeneşti Techirghiol, situat pe Bulevardul Victoriei nr. 14. Printre participanţi se numără prof. univ. dr. Vasile Sârbu, preşedinte, prof.univ.dr. Octavian Unc, conf.univ. dr. Aurelia Lăpuşan, dr. Virgil Coman, şeful Serviciului Constanţa a Arhivelor Naţionale, vicepreşedinţi ai Ateneului dar şi consilieri locali, iubitori de literatură si istorie.
Cu această ocazie vor fi dezvelite două plăci memoriale şi vernisată o foto-expoziţie documentară. Acţiunea are ca scop omagierea uneia dintre cele mai importante personalităţi române, Mircea Eliade, la mai bine de un secol distanţă de la naşterea sa. „Ateneul Dobrogeţia, constituit în martie 2011 şi deja consacrat ca un promotor al culturii şi ştiinţei Dobrogei, va omagia la Techirghiol o importantă personalitate română, dedicată acestui spaţiu şi care a locuit o perioadă de timp în Techirghiol“, a declarat primarul localităţii, Adrian Stan.

Expoziţie de carte dedicată publicistului Ovidiu Dunăreanu

Anul acesta a avut loc în februarie la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” îi dedică prozatorului şi publicistului Ovidiu Dunăreanu, o frumoasă expoziţie de carte cu titluri aparţinând scriitorului, organizată în cadrul ciclului expoziţional „Valori ale culturii dobrogene”. Ovidiu Dunăreanu cu pseudonimul literar al lui Ovidiu Petcu este unul dintre cei mai talentaţi şi mai apreciaţi autori dobrogeni. Manifestarea expoziţională este deschisă publicului în perioada 6 – 12 februarie 2012 şi este realizată de Serviciul Informare Bibliografică Locală al Bibliotecii Judeţene Constanţa, responsabil de expoziţie fiind bibliograful Anca Dobre.

Ovidiu Dunăreanu s-a născut la 21 februarie 1950, în oraşul Arad, dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa pe malul Dunării, în comuna constănţeană Ostrov. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, specialitatea Bibliologie-Biblioteconomie. După facultate, timp de 20 de ani, a fost bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Constanţa. Din 1990 până în 2003 a lucrat în redacţia revistei „Tomis”. În toamna anului 2003, a fondat, alături de Ioan Popişteanu, Nicolae Rotund şi Ileana Marin revista de cultură „Ex Ponto”, Ovidiu Dunăreanu fiind de atunci redactorul şef al acestei prestigioase empore a literelor constănţene.
A debutat la 20 de ani în paginile revistei “Luceafărul”, ulterior publicând proză şi publicistică literară în “Luceafărul”, “Tomis”, “Analele Dobrogei”, “Convorbiri literare”, “România literară”, “Suplimentul literar şi artistic al Tineretului Liber” etc.
“Preludii epice” (1990, volum colectiv), “Vânzătorul de enigme” (1993), “Cu bucuria în suflet” (1995), “Scriitori de la Tomis” (1997), “Convorbiri pontice” (1998), “Corabia de fildeş” (2000), “Întâmplări din anul şarpelui” (2003), “Vaporul la amiază” (2004), “Concert la patru mâini” (2005), “Vitralii” (2006) sunt titlurile sub care Ovidiu Dunăreanu şi-a aşezat proza şi publicistica literară. “Ovidiu Dunăreanu nu s-a răzvrătit niciodată împotriva dependenţei sale spirituale de Dobrogea”, notează criticul Alex Ştefănescu. “Dimpotrivă, a făcut din această dependenţă o religie. Proza sa, care evocă insistent, obsesiv, spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră, a fost rescrisă de-a lungul anilor de zece ori, ajungând să aibă perfecţiunea migăloasă a broderiilor lucrate în mănăstiri”.
Membru al Uniunii Scriitorilor din 1996 (preşedinte al Filialei Dobrogea a Uniunii între 2005 şi 2009) Ovidiu Dunăreanu a fost distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale dintre care menţionăm Ordinul prezidenţial “Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004) pentru activitate literară şi publicistică.
Tot în această perioadă, iubitorii de carte de la malul mării se pot bucura de alte câteva mici expoziţii prezente în holul instituţiei de cultură. Este vorba de o expoziţie dedicată împlinirii a 160 de ani de la naşterea şi a unui secol de la moartea scriitorului român I.L. Caragiale. Aceasta este realizată de Departamentul Dezvoltarea colecţiilor al Bibliotecii Judeţene Constanţa, responsabil de expoziţie fiind bibliotecarul Ştefan Pleşoianu.
De asemenea pot fi admirate şi expoziţiile de carte de patrimoniu şi obiecte dedicate împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea bibliotecii publice la Constanţa sub denumirile de „Colţul bibliotecarului de altădată” precum şi „Cărţi cu legături deosebite”. Cele două expoziţii sunt realizate de Centrul de Informare Comunitară al BJ, respectiv Departamentul Colecţii Speciale, responsabili de expoziţii fiind bibliografii Doina Moşoiu şi Ionel Alexe.
Nu în ultimul rând, constănţenii care trec pragul Bibliotecii Judeţene mai pot vizita şi o expoziţie dedicată scriitoarei americane Edith Wharton, laureată a Premiului Pulitzer, la împlinirea a 150 de ani de la naştere. Expoziţia este realizată de Centrul de Informare Comunitară al BJ, respectiv Departamentul Colecţii Speciale, responsabil de expoziţie fiind Ionel Alexe.

Volumul „Un liceu la malul mării”, în variantă tipărită

Romanul „Un liceu la malul mării” a scriitorului Aurel-Avram Stănescu a cunoscut lumina tiparului, la doi ani distanţă de la apariţia online a cărţii. Lansarea volumului a avut loc în prezenţa familiei, a rudelor, a foştilor colegi de la Liceul „Mircea cel Bătrân”, promoţia 1969 precum şi a prietenilor apropiaţi. Printre invitaţii de onoare prezenţi la eveniment s-au numărat, Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, scriitoarea Floarea Cărbune, Amelia Magori, membră a Cenaclului „Mihail Sadoveanu”, Centrul Militar Constanţa alături de preşedintele Ligii Scriitorilor din România, filiala Constanţa.
În deschiderea evenimentului editorial, directoarea Bibliotecii Judeţene, Adriana Gheorghiu a subliniat sinceritatea şi sensibilitatea cu care a fost scrisă această carte. Volumul „Un liceu la malul mării”, prefaţat de scriitoarea Doina Berchină şi apărut la Editura PIM, Iaşi prezintă năzbâtiile din liceu ( liceul „Mircea cel Bătrân”) ale unui tânăr elev pe nume Stani, sau Laur, cum i se mai spunea, printre colegi. Romanul face o incursiune pe coridoarele timpului până în adolescenţa sa, marcând peripeţiile vremii de atunci, celebrul costum bleumarin cu număr personalizat de identificare sau nelipsita matricolă de pe mâneca stânga ca accesoriu vestimentar obligatoriu pentru fiecare elev de la acest liceu. „Scriitorul manifestă o minuţiozitate de bijutier când face portrete. Sunt surprinse până în cele mai mici detalii figurile foştilor colegi, nume de profesori, fosta dirigintă, care i-au marcat viaţa”, a ţinut să precizeze scriitoarea Floarea Cărbune.

Deşi, la prima vedere pare a fi un roman autobiografic, de fapt în fiecare capitol al cărţii se regăsesc atât adolescenţii de altădată cât şi cei de astăzi. Pentru scriitorul Aurel-Avram Stănescu, Liceul „Mircea cel Bătrân” este „ acea clădire uriaşă cu zidurile extrem de groase îşi arăta temeinicia, de multe ori copiii îi spuneau Bastilia dar orice clădire poartă amprenta oamenilor care vieţuiesc în ea şi niciodată nu a avut motive s-o numească astfel, cu toate că de multe ori supărările lui trecătoare de elev îl îndreptăţeau”. Cu multă emoţie în glas, scriitorul Aurel-Avram Stănescu ne-a spus cum a început această carte „ M-am apucat să scriu la ea din 2007. Am spicuit din jurnalul meu cu amintiri şi am reuşit să-mi aduc aminte. Cartea o dedic seriilor întregi de adolescenţi care au absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân”.
Scriitorul Aurel-Avram Srănescu s-a născut în anul 1950, la Constanţa. A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Studiile universitare şi le-a făcut la Bucureşti, unde a urmat Facultatea de Maşini şi Utilaje. În palmaresul său literar se regăsesc o serie de colaborări cu diferite publicaţii electronice, precum, Ecoul, Cetatea lui Bucur, Singur, Confluenţe româneşti, Armonia, Răsunetul. În presa scrisă a debutat în ziarul „Cuvântul liber” din Târgu Mureş cu eseuri, poezii, articole. În prezent, activează pe diferite siteuri literare. Alte volume de proză publicate: „Adevărul dintre noi”, „Între râmnice, Antologie de Constantin Marafet”, „Amprente temporale”.

joi, 2 februarie 2012

Printesa si muzicianul: o poveste de iubire

Fundatia Calea Victoriei va invita joi, 2 februarie, ora 19.00 la Grand Hotel Continental conferinta: Printesa si muzicianul: o poveste de iubire, sustinuta de lectorul Mariana Radu. Acest eveniment se adreseaza tuturor celor care doresc sa descopere minunata povestede iubire dintre marele muzician George Enescu si Maruca Cantacuzino. G. Enescu a fost copil unic, protejat pana la sufocare, din frica de a nu fi pierdutla fel ca toti ceilalti frati dinaintea sa. Calatoreste in lumea larga in calitate de violonist, pianist, compozitor si dirijor. Se intoarce acasa ca sa ajute la infiintarea Societatii Compozitorilor Romani si a Premiului de Compozitie George Enescu, devenind apoi membru al Academiei Romane. Maruca Cantacuzino s-a nascut si a crescut in lumea patriarhala moldoveneasca a sfarsitului de secol XIX; dar a fost educata de guvernante straine. La 19 ani s-a casatorit si a intrat in lumea mare a Bucurestilor. A trait o viata plina de stralucire si fast, lipsita de griji, o viata de basm, de la o petrecere la alta, cu nesfarsite mese in aer liber in parcurile private, adevarate mici raiuri terestre. Femeia care a trecut inelul de aur in degetul lui George Enescu a fost Maruca Cantacuzino. Enescu a asteptat treizeci de ani indeplinirea acestei dorinte. Destinele lor au fost pentru totdeauna unite, prin casatorie dar si prin arta,acesta dedicand printesei iubite capodopera sa Oedip. Cand suntem copii, parintii ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece in deget un inel de aur. Mai tarziu, pentru a ne consola ca imbatranim, prietenii buni ne ofera o coroana de laur. Toate sunt jucarii toate sunt de forma rotunda – dar jucarii ! Nu mi-am dorit decat inelul de aur. (Bernard Gavoty, Douazeci de convorbiri cu George Enescu). Prezintă Lector: Mariana Radu

Club de proză La formarea ideilor

În clubul de proză se prezintă şi sunt comentate cele mai noi apariţii editoriale precum şi evenimentele literare curente. Prin acest proiect, Muzeul Naţional al Literaturii Române promovează literatura română contemporană şi asigură o vizibilitate sporită relaţiilor şi interacţiunilor scriitor - public cititor.
Moderator: Constantin Stan

Club de proză "La formarea ideilor". Lectură publică: Alexandru Ecovoiu

Club de proză

IVO ANDRIĆ– SCRIITOR ŞI/SAU DIPLOMAT

Datorita condiţiilor meteo nefavorabile, evenimentul IVO ANDRIĆ - SCRIITOR ŞI/SAU DIPLOMAT, din data de 27 ianuarie 2012 se amână! Va fi anunţată data reprogramarii! Expoziţia organizată de Muzeul oraşului Belgrad a fost prezentată în premieră la sfârşitul anului 2010 în oraşul italian Gorizia. Concepută cronologic, expoziţia urmăreşte creaţia literară şi cariera diplomatică a lui Ivo Andrić căruia i-a fost dedicată în 2011 cu prilejul semicentenarului de la acordarea premiului Nobel pentru literatură. Ivo Andrić este un intelectual rasat, spirit european de o erudiţie excepţională, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai sec. XX din spaţiul iugoslav care face parte, în acelaşi timp, din elita diplomaţiei europene interbelice. Ivo Andrić este o personalitate care a activat simultan în două domenii, fiecare dintre acestea fiind supusă, în felul său, judecăţii neînduplecate a opiniei publice, obţinând însă recunoaştere deplină în ambele. Care dintre cele două faţete ale lui Andrić este mai importantă, mai adevărată, mai apropiată de sufletul său...Care pe cine a ajutat, diplomatul pe scriitor, ori scriitorul pe diplomat. Sentimentele au fost în slujba raţiunii ori invers... Poate că adevărul se află la mijloc, ori de ambele părţi şi atunci totul devine mai dificil şi mai preţios pentru un om care s-a dedicat în toată viaţa lui cuvintelor şi tăcerii în acelaşi timp. Întrebările rămân deschise, această expoziţie fiind o încercare de a ne apropia de universul lui Andrić care şi în ultimele decenii stârneşte acelaşi interes din partea cititorilor şi a criticilor operei şi vieţii sale, depăşind cu mult graniţele Europei. Andrić reprezintă astăzi, poate mai mult decât vreodată, cheia înţelegerii complexităţii contextului din Balcani şi din ţările fostului spaţiu iugoslav. În moştenirea sa literară de puternice valori umaniste, Andrić ne dezvăluie în cuvinte simple şi adevărate forţa tumultuoasă a istoriei şi a mitului, frumuseţea naraţiunii umane de la începuturi. Întreaga sa viaţă a purtat în sufletul său Bosnia sa natală, o ţară aflată la răscrucea dintre Răsărit şi Apus şi imaginile din copilărie, legate de Višegrad în care râul Drina este traversat de podul paşei Mehmed, iar miturile şi legendele sunt adânc înrădăcinate. A început să publice în revistele literare din Sarajevo şi Zagreb versuri, recenzii ale unor cărţi ori spectacole de teatru, propriile tălmăciri din poezia lui Walt Whitman ori proza lui Strindberg, eseuri şi numeroase articole. Adevăratul debut al lui Andrić este legat de publicarea a două volume de proză lirică, de meditaţie la Zagreb, Ex Ponto (1918) şi Anxietăţi (1921) şi a unei povestiri Drumul lui Ali Gerzelez la Belgrad în 1920. În cercurile literare din Zagreb se vorbea despre el în următorii termeni: „Nefericit ca toţi artiştii. Ambiţios. Sensibil. Pe scurt: are viitor”. Iar colegul lui, diplomat şi scriitor, Miloš Crnjanski, a exclamat: „Andrić est arrivé!” La sfârşitul anilor 1919, Andrić pleacă din Zagreb la Belgrad şi se angajează la Ministerul Afacerilor Externe. De atunci până în 1941, când izbucneşte cel de-al doilea război mondial şi va fi pensionat, îşi construieşte o carieră diplomatică ascendentă, activând în diferite ţări europene şi în capitalele acestora. În calitate de tânăr diplomat Andrić posedă calităţi şi cunoştinţe cu mult peste experienţa şi vârsta sa. Este evaluat de către superiorii săi cu calificative maxime. Cariera sa diplomatică desfăşurată din Estul în Vestul Europei, de la Bucureşti şi Madrid la oraşele care aveau pe atunci un rol hotărâtor în politica europeană (Roma, Paris, Geneva şi Berlin) l-a ajutat să dobândească o viziune de ansamblu privind relaţiile dintre marile puteri şi popoarele mici mult mai amplă decât majoritatea colegilor săi, devenind un analist de marcă al diplomaţiei iugoslave de atunci. Deşi este inexactă informaţia din punct de vedere cronologic, Graz, se află pe primul loc în cariera sa diplomatică, aşa cum Berlinul în 1941 reprezintă finalul acesteia. Oraşul Graz stă sub semnul susţinerii tezei sale de doctorat şi al efortul său intens de a se menţine în diplomaţie, pe când Berlinul, sub semnul strădaniei sale, ca în calitate de emisar cu autoritate diminuată, să iasă din aceasta. În perioada până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, cu o sănătate delicată şi grav afectată de o boală de plămâni, Andrić este deseori bolnav, dar îşi îndeplineşte cu conştiinciozitate obligaţiile sale de serviciu, citind în acelaşi timp enorm, cercetând în arhivele şi bibliotecile naţionale din Paris şi Viena. Scrie şi publică (în general povestiri) două volume de povestiri (1924 şi 1931) şi eseul „Goya” care va deveni ulterior cunoscutul volum De vorbă cu Goya, manifestul său filosofic şi poetic. A fost ales, iniţial membru corespondent al Academiei regale sârbe, apoi ulterior înainte de război, academician, devenind una dintre cele mai importante personalităţi interbelice din Regatul Iugoslavia. După mulţi ani, Andrić va include în cartea sa Semne lângă drum meditaţii şi reflecţii pe tema diplomaţiei şi oamenii cu care s-a intersectat în această perioadă, creionându-şi implicit portretul de diplomat în frac: „Cine să determine şi să enumere toate calităţile de care are nevoie cel care vrea să se dedice acestei profesii? Trebuie să fii variat şi simplu. Să nu fi părtinitor, dar suficient de falnic, chiar mândru uneori: să nu dispreţuieşti amănuntele (sub nicio formă, defel), dar să ştii să te opreşti undeva la limita detaliului şi al pedanteriei; să fii conştiincios în toate, fară a a fi exagerat de sârguincios; să apreciezi clipa şi să te foloseşti mereu de ea, dar să ştii să laşi ca timpul să lucreze; să fii interesat de oameni, de lucruri, arte, jocuri şi distracţii, dar să nu te laşi pradă patimii şi intimităţii în care să uiţi de tine cu totul; să fii puţin om, dar niciodată neom; să fii pregătit la toate şi capabil de toate, dar să nu fi lipsit de suflet şi nici un monstru. Asta înseamnă de fapt: să trăieşti mereu pe două planuri, pe cel personal, omenesc şi pe cel profesional, neomenesc, dar să nu arăţi niciodată nimănui în ce plan te afli în acel moment, ori mai exact: să nu fi nici chiar tu singur conştient de aceasta, ceea ce este cel mai sigur mod de a nu te trăda”. După terminarea războiului în 1945 publică romanele E un pod pe Drina, Cronică din Travnik şi Domnişoara, un nou volum de povestiri, iar în 1954 romanul Curtea blestemată. În 1961 Ivo Andric devine laureatul premiului Nobel pentru literatură, iar în motivaţia comitetului care a făcut nominalizarea se menţionează faptul că lui Andrić i se acordă acest premiu pentru forţa epică cu care a redat motivele şi destinele oamenilor din istoria ţării sale. A creat într-o limbă de circulaţie restrânsă, dar opera sa a depăşit graniţele şi timpul în care a trăit. Moartea lui Andrić survenită în 1975 a rămas departe de drumurile din Višegrad, râul Drina şi de celebrul pod care, se spune, este înălţat în nopţile întunecoase de zâne şi diavoli. La fel ca orice altă lucrare măreaţă făcută de om pe pământ. IVO ANDRIĆ (1892-1975) Ivo Andrić s-a născut în 1892 într-o localitate de lângă Travnik (Bosnia şi Herţegovina). Rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, se mută împreună cu mama sa la Višegrad, la rude, unde îşi va petrece copilăria. Aici absolvă şcoala generală şi se înscrie la liceul din Sarajevo. Ca licean aderă la organizaţia revoluţionară „Tânăra Bosnie” fiind arestat şi ulterior întemniţat de către autorităţile austro-ungare pentru activitatea revoluţionară desfăşurată în cadrul acesteia. Ivo Andrić a stat în închisoare, aproape tot timpul cât a ţinut primul război mondial. Urmează studiile universitare de istorie şi slavistică la Zagreb, continuându-le ulterior la Cracovia, Viena şi Graz unde îşi va susţine doctoratul cu tema ”Dezvoltarea vieţii spirituale în Bosnia în timpul dominaţiei turceşti”. Din 1920 până în 1941 când se va pensiona, se află în misiuni diplomatice la Roma, Graz, Bucureşti, Marsilia, Paris, Madrid, Geneva, Berlin. Din 1941-1975 va locui şi va scrie la Belgrad. În umbra zidurilor închisorii şi-a scris cele dintâi cărţi, publicând ulterior două volume de poeme în proză Ex Ponto şi Anxietăţi, meditaţie lirică. În perioada interbelică se dedică, în general, povestirii şi nuvelei, impunându-se foarte curând drept unul dintre cei mai reprezentativi scriitori realişti, multe din povestirile sale devenind antologice. După cel de-al doilea război mondial publică trei romane: E un pod pe Drina, Cronică din Travnik şi Domnişoara, iar în 1954, romanul Curtea blestemată. Postum au fost publicate încă trei volume: Semne lângă drum, Paşa Omer Latas, din păcate nefinalizat şi volumul de povestiri Casa însingurată. Andrić a scris, de asemenea, câteva eseuri despre Njegoš, Vuk Karadžić, Petrarca, Goya, Bolivar, fiind şi un critic literar de excepţie. În 1961 i se decernează premiul Nobel pentru literatură.

joi, 19 ianuarie 2012

Lansare carte Regele Ferdinand autor Neculai Moghior

Înainte era casa dl Manea Mănescu azi este Club UNESCO. Am fost invitată la Club UNESCO cu dna Delia Stăniloiu unde am avut onoarea să cunoaştem pe fondatoarea clubului UNESCO dr Preda un om de valoare.Păşind uşor în acest club am făcut cunoştinţă cu oameni valoroşi doctori,savanţi şi profesori universitari,pictori de renume.Printre invitaţi se afla Orlăţeanu Atena pictoriţă, Lena Stanca soţia dl George Stanca scriitor , actriţa Doina Ghiţescu etc.
Un om distins cu renume Dl Neculai Moghior istoric şi muzeograf al muzeului armatei Române a lansat cartea Regele Ferdinand la club UNESCO.
Este o biografie a regelui Ferdinand , scrisă, cu precădere prin ceea ce ne-au transmis despre el contemporanii săi. Domnii Neculai Moghior a desfăşurat o investigaţie laborioasă şi minuţioasă, la capătul căreia au strâns o "recoltă" bogată, variată şi concludentă. Un interes deosebit prezintă sursele documentare şi iconografice, obiecte şi alte mărturii din patrimoniul Muzeului Militar Naţional despre regele Ferdinand. Neculai Moghior istoric,muzeograf autorul cartii Regele Ferdinand

Vezi mai multe video din diverse
Lungu Lenuş

Mihai Eminescu - Muzeul Literaturii Române

Pentru că a fost ziua lui Mihai Eminescu pe data 18.01.2012 am fost invitată la Muzeul Literaturii Române unde am avut onoarea de a vedea Eminescu în arhive şi biblioteci particulare a unor oameni de valoare. Am avut plăcerea de a cunoaşte oameni valoroşi : Ion C. Rogojanu, Luciana Stanciu, Ioan T. Vescan, Adrian Boeriu, Ilie Torsan, Marcel Guguianu şi invitata specială actriţa Doina Ghiţescu. 
Mai multe despre perioada de la Berlin a lui Eminescu ne-a spus Dan Toma Dulciu autorul, de drept, al documentaţiei a stat la baza reportajului TVR despre poetul nostru naţional, în cadrul campaniei „Mari romani". Am aflat astfel că Eminescu avea, în paralel cu studiul şi munca de secretar particular al ambasadorului, misiunea secretă de a scotoci arhivele pentru a culege informaţii despre tratatele internaţionale în care erau implicate ţările romîne. Avem, în felul acesta, o imagine mai puţin cunoscută a lui Mihai Eminescu: aceea, pe de o parte, a unui agent de informaţii externe, iar pe de altă parte, a unui om extrem de bine informat despre situatia politică internă şi din Europa. Printre cele 8.000 de titluri donate de Ion C. Rogojanu se numară cele 11 ediţii de „Poesii" de Eminescu îngrijite de Titu Maiorescu (din care Perpessicius şi Călinescu nu văzuseră decât şase), cele 17 volume ale ediţiei Perpessicius, ediţii în limbi străine, dintre care unele sunt unicat în Romania, ediţii bibliofile apărute în ţară şi în străinătate, ediţii omagiale apariţii reprezentative de exegeza eminesciana etc. Se adaugă cărţi rare, din timpul vieţii poetului (ex. „Lepturariul" lui Arune Pumnul), revistele „Convorbiri literare" si „Familia", din timpul vieţii poetului, două ediţii ale Almanahului „România Jună", apărute la Viena în 1884 şi 1888.În 1989, Ion C Rogojanu a purtat o adevărată „luptă la baionetă" cu comisia de evaluare a donaţiei, În România nu mai există tradiţia circulaţiei valorilor bibliofile,dl Ion C Rogojanu a donat, nu a vândut. Cărţile acestea nu sunt în circulaţie, ele au o valoare documentară şi istorică uriasă. O altă descoperire în galaxie un asteroid care se numeste Eminescu (descoperit si botezat de un roman din Canada), la capitolul filme cu sau despre Eminescu, stam prost. Cu excepţia a trei documentare şi a doua încercări de ficţiune („Luceafarul", în regia lui Emil Loteanu, şi „Eminescu versus Eminem", regizat de Florin Piersic Jr.), nu prea avem nimic. S-a descoperit în Arhiva Naţională de Filme, o pelicula de 21 de minute, realizată în 1914, care este primul film documentar destinat vietii lui Eminescu. Filmul se numeste „Eminescu, Veronica, Ion Creanga" si a fost realizat de unul dintre cercetătorii controversaţi ai vieţii lui Eminescu: Octav Minar. Filmul nu a fost meţionat până acum în nici un document public. Este un document extrem de valoros, atât pentru istoria literaturii, cât şi pentru istoria cinematografiei româneti. Descoperirea lui se datorează lui Ion. C. Rogojanu şi Dan Toma Dulciu, fondatorii Asociatiei Ospetia din Romania, care au si cumparat o copie a peliculei. Mulţumesc frumos pe această cale dl Dan Toma Dulciu,Ion C Rogojanu, Ioan T Vescan, Luciana Stanciu. Lungu Lenuş

miercuri, 18 ianuarie 2012

LANSAREA VOLUMELOR "CERCETĂRI NUMISMATICE XV" ŞI "ONOAREA NAŢIUNILOR" LA MNIR

Astăzi 18.01.2012 a avut loc un eveniment special la Muzeul Naţional de Istorie a României.A avut loc lansarea volumelor “Cercetări Numismatice XV” şi “Onoarea Naţiunilor. Ordine şi Decoraţii din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României” Evenimentul a avut loc la sediul instituţiei (Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 12),în prezenţa unor personalităţi marcante ale istoriografiei şi numismaticii româneşti: acad. Şerban Papacostea, prof. dr. Bogdan Murgescu, dr. Emanuel Petac, lect. dr. Simion Câlţia şi a directorului general al muzeului, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu. Cercetări Numismatice XV este un volum special, dedicat memoriei reputatului numismat Octavian Iliescu (1919-2009) a cărui activitate a marcat evoluţia numismaticii şi istoriografiei româneşti din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea şi de la începutul secolului al XXI-lea. Volumul este deschis de un studiu care prezintă viaţa şi prolifica activitate a lui Octavian Iliescu, oglindită de bibliografia operei ştiinţifice (cu 361 de titluri), adunată aici integral, pentru prima dată. Volumul al XV-lea al periodicului Cercetări Numismatice reuneşte sub aceleaşi coperţi o serie de articole şi studii, cu precădere din domeniul numismaticii antice, medievale şi moderne, semnate atât de specialişti români, cât şi de specialişti din străinătate. Alături de articolele de numismatică, în care sunt abordate cele mai variate subiecte (de istoric şi istoriografie a problemei, de metrologie, de circulaţie monetară, de prezentare a unor tezaure sau a unor piese numismatice izolate), mai sunt editate şi contribuţii legate de heraldică, sigilografie, genealogie şi filatelie. Temele numismatice aduse în atenţia cititorului acoperă toate perioadele istorice: monetăria antică şi bizantină, medievală, modernă şi contemporană. Publicaţia Cercetări Numismatice este editată de Muzeul Naţional de Istorie a României din 1978, iar în ultimii ani are un prestigios comitet ştiinţific format din: prof. dr. Mihai Maxim de la Facultatea Istorie a Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Bogdan Murgescu de la Facultatea Istorie a Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Florin Curta al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Florida, dr. Virgil Mihăilescu Bîrliba de la Institutul de Arheologie din Iaşi şi lect. dr. Adrian Popescu de la Muzeul Fitzwilliam al Universităţii Cambridge, alături de redactorul principal, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu. Lucrarea Onoarea Naţiunilor. Ordine şi decoraţii din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României semnată de Katiuşa Pârvan, Cătălina Opaschi şi Tudor Martin, este o realizare inedită în peisajul cercetării de specialitate româneşti, deoarece se adresează în egală măsură atât specialiştilor, colecţionarilor, cât şi persoanelor dornice să cunoască istoria acestor simboluri ale excelenţei. Sunt prezentate ordine şi decoraţii din 50 de state, precum şi ale unor entităţi de sine stătătoare – Patriarhia Ortodoxă de Ierusalim şi Ordinul Suveran de Malta (expuse în ordine alfabetică, iar în cadrul fiecărei ţări, ele sunt descrise în ordine cronologică). Lungu Lenuş

joi, 5 ianuarie 2012

Face peruci de 40 de ani - Mircea Popa

Mircea Popa are 60 de ani si e printre ultimii peruchieri 'de meserie'. Este o meserie aproape uitata. "Au mai ramas doar cativa peruchieri in tara.

Face peruci de 40 de ani
Ii poti numara pe degete. Este o munca migaloasa, in care iti trebuie foarte multa rabdare", sunt cuvintele lui Mircea Popa (60 de ani), unul dintre putinii peruchieri de meserie ramasi. Chiar daca nu multa lume e interesata de achizitionarea unui astfel de accesoriu, peruchierul ne-a zis ca acestea sunt necesare in teatru, film, dar mai ales pentru cei bolnavi.
Mircea Popa confectioneaza de mai bine de 40 de ani podoabe capilare pentru actori, interpreti, chiar si pentru oameni bolnavi. Se ocupa si de machiajul celor care urmeaza sa urce pe scena. Cam trei saptamani se chinuie la o singura peruca, dar, spune el, este un perfectionist si piesele lui sunt printre cele mai apreciate. "Am crescut in Opera datorita parintilor mei. Amandoi au lucrat aici toata viata lor", isi aminteste el.
A inceput sa lucreze inca de la 19 ani. "Un an de zile nu am facut decat sa casc ochii la colegii mei, sa fur meseria si sa car trusele de la parter la etaj. Apoi am inceput sa muncesc alaturi de ei. In timp am invatat arta machiajului de scena, dar si sa fac peruci", isi povesteste barbatul viata.
Munca migaloasa care trebuie depusa in fiecare fir de par tesut pe panza este foarte obositoare. "Dar nu ai voie sa-ti pierzi rabdarea pentru ca strici", spune peruchierul.
Pe langa perucile si mustatile pe care le face pentru spectacole, Mircea Popa a confectionat cateva bucati si pentru vedete cunoscute cum ar fi Nicolae Herlea, un mare bariton roman, sau celebrul interpret de muzica populara Benone Sinulescu.
O intamplare foarte amuzanta a fost atunci cand celebrul transexual Cici Balerina a venit sa-si comande o peruca: "Va rog sa ma credeti ca nici nu mi-am dat seama ca e barbat. M-am aplecat politicos si i-am sarutat mana. Dupa ce am aflat ne-am prapadit de ras", povesteste razand barbatul.
Munca de peruchier este una extrem de migaloasa. Mircea Popa, care e in "bransa" de 40 de ani, spune ca a facut sute de podoabe capilare. "Cel mai mult am luat 600 de lei pe o peruca, la care am folosit foarte mult par natural", marturiseste el.
Rochii de 6 kilograme
Tot la Opera am gasit si adevarate bijuterii vestimentare. Reporterii Click! au intrat in vestiare si au vazut capodopere vestimentare care te duc cu gandul la cartile cu basme.
Cel mai vechi costum are peste 100 de ani si cantareste nici mai mult, nici mai putin de 6 kilograme! "Accesoriul face parte din piesa "Madame Butterfly" si, daca ar fi sa fie scos la vanzare, pe eticheta lui ar atarna un pret de 10.000 de euro!", ne spune Mihai Vaduva, responsabilul lor. O croiala deosebita, lucrata manual. O adevarata costumatie de basm, pe care unii dintre noi au vazut-o in opera "Madame Butterfly". Valoarea lui, atat materiala, cat si spirituala, face dintr-o simpla incapere plina cu haine un adevarat seif de comori. Pentru "printese", in garderoba se gaseste si o rochie lunga, neagra, din tafta. Face parte din "Carmen" si are mai bine de 15 ani vechime. Este si ea destul de greoaie, in jur de 5 kg, de aceea probabil multe "printese" nu s-ar arata prea entuziasmate sa o poarte.
 sursa:stiri.rol.ro