Astăzi, 25 februarie 2012, începând cu ora 11:00, Primăria Techirghiol şi Biblioteca Orăşenească Techirghiol, în parteneriat cu Ateneul Dobrogeţia, organizează simpozionul intitulat „Mircea Eliade şi Techirghiol. Omagiu scriitorului şi omului de ştiinţă român la 105 ani de la naştere”. Manifestarea se va desfăşura în sediul Bibliotecii Orăşeneşti Techirghiol, situat pe Bulevardul Victoriei nr. 14. Printre participanţi se numără prof. univ. dr. Vasile Sârbu, preşedinte, prof.univ.dr. Octavian Unc, conf.univ. dr. Aurelia Lăpuşan, dr. Virgil Coman, şeful Serviciului Constanţa a Arhivelor Naţionale, vicepreşedinţi ai Ateneului dar şi consilieri locali, iubitori de literatură si istorie.
Cu această ocazie vor fi dezvelite două plăci memoriale şi vernisată o foto-expoziţie documentară. Acţiunea are ca scop omagierea uneia dintre cele mai importante personalităţi române, Mircea Eliade, la mai bine de un secol distanţă de la naşterea sa. „Ateneul Dobrogeţia, constituit în martie 2011 şi deja consacrat ca un promotor al culturii şi ştiinţei Dobrogei, va omagia la Techirghiol o importantă personalitate română, dedicată acestui spaţiu şi care a locuit o perioadă de timp în Techirghiol“, a declarat primarul localităţii, Adrian Stan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu